Dezvoltarea personală la școlarul mic

 

DEZVOLTAREA PERSONALĂ LA ȘCOLARUL MIC

 

 

STUDIU DE CAZ

 

                   Prof. înv. primar Diaconu Stoica Ana Georgiana

Școala Gimnazială ,, Alexandru Ștefulescu,, , Tg-Jiu, jud. Gorj

 

         „Fiecare individ este un unicat.. Caracteristica speciei umane o reprezintă diferenţierea accentuată a indivizilor.” (J. Dewey)

          Pentru mulţi dintre cei implicaţi în educaţie şi devotaţi sincer activităţii lor educative, este tot mai evident faptul că motivaţia învăţării la elevi este în scădere. O cunoscută educatoare suedeză, Ellen Key, în lucrarea „Secolul copilului” afirma: „cea mai mare crimă a educaţiei tradiţionale o constituie faptul că nu lasă copilul în pace”. Educaţia tradiţională priveşte copilul-subiect al educaţiei, ca pe un exemplar „standard”, dotat la nivel mediu cu toate acele capacităţi care îi sunt necesare însuşirii volumului de cunoştinţe propus în curriculum. Acest mod de a concepe educaţia, activitatea în şcoală, este profund „nenatural”, atâta timp cât este evidentă tendinţa antiredundantă a naturii. Doar mintea umană a putut inventa ideea clonării, natura având grijă să evite uniformitatea şi monotonia! Este necesar ca profesorii, educatorii să-şi conceapă activitatea diferenţiat, măcar pe cele trei nivele: slab mediu şi bun, încercând constant să trezească interesul elevilor.Scopul instruirii diferenţiate îl reprezintă dezvoltarea maximă a personalităţii şi succesul individual.

          Omul, sau mai bine zis persoana umană, în forul său interior liber şi creator, omul prezent şi viitor, constituie o valoare, o valoare supremă. În procesul educativ, cel educat este totodată  subiect şi obiect. Care este aspiraţia sa principală? Spre ce tinde el? Aceasta este problema. Individul care trebuie educat este incapabil, cel puţin până la o anumită vârstă, să se definească şi să-şi precizeze ce doreşte să fie. Educatorii trebuie să gândească în locul lui, să-l orienteze spre calea de urmat, să-l conducă treptat spre autonomia personală. J. J. Rousseau afirma că „a educa înseamnă a învăţa copilul să se conserve ca om, să suporte loviturile soartei, să braveze bogăţia şi sărăcia;[ …] Educaţia trebuie să-l pregătească pe copil să trăiască prin el însuşi. A trăi echivalează cu a acţiona”.

          Educaţia reprezintă cel mai important factor prin care mediul influenţează dez-voltarea. În educaţie ca şi în dezvoltare există momente „critice”, care dacă nu sunt valorificate corespunzător se soldează cu pierderi irecuperabile. Aceste momente „critice”  sunt definite de literatura de specialitate ca „nişe de dezvoltare” sau „ferestre critice” şi reprezintă totalitatea elementelor cu care un copil intră în relaţie la o vârstă dată.

          Acţiunile de consiliere nu trebuie confundate cu lecţia sau cu alte forme de organizare a activităţii didactice, nu este şi nu poate fi tratată ca o disciplină de studiu. Consilierea nu se predă ci se face sub forma unor şedinţe (interviuri) de lucru practice, în cadru cărora se dezvoltă un tip special de relaţie -relaţia de consiliere. Consilierea este considerată de Titus Suteu o tehnică psihoeducativă care constă în furnizarea de informaţii şi sfătuirea unei persoane care are de înfruntat anumite pro-bleme de ordin psihic, pe care nu şi le poate rezolva singur.

          Consiliera şcolară este un proces prin care se oferă elevilor informaţii despre: ei înşişi, piaţa educaţională, piaţa muncii, pentru ca aceştia să poată lua cea mai potrivită decizie în alegerea educaţională şi în alegerea carierei. Dezvoltarea educaţională a elevului începe acasă, când el învaţă despre valorile propriei familii în privinţa vieţii, educaţiei şi a muncii. Acest proces se continuă pe toată durata şcolari-zării şi nu se termină niciodată, de aceea nici consilierea nu se opreşte odată cu termi-narea şcolii.

          Activitatea de consiliere, ca orice activitate cu efect educativ, se circumscrie unor principii care îi guvernează întregul demers. Astfel, consilierea trebuie să fie: holistică, adică să se refere la întreaga fiinţă, complexă, să abordeze toate aspectele problemei, eclectică, prin metodele şi procedeele folosite şi ştiinţifică, racordată la noutăţile din domeniu. În general, consilierea adoptă un model educaţional al dezvoltării fiinţei umane.

          După P. M. Sanborn, trăsăturile definitorii ale consilierii şcolare sunt următoarele:

·       Este un proces de dezvoltare. Prin activitatea de consiliere se iniţiază un program care are ca finalitate dezvoltarea personală, profesională şi socială a individului.

·       Are un rol proactiv, oferind soluţii şi construind proiecte de dezvoltare personală sau socio-profesională oricărei persoane, nu doar celor aflate în criză.

·       Implică responsabilitatea consilierului atât faţă de cel consiliat cât şi faţă de şcoală, oferind soluţii care să conducă la optimizarea relaţiei elev-şcoală.

·       Trebuie să asigure legătura dintre diversele probleme ale celui consiliat.

·       Are un grad mare de variabilitate sub aspectul gradului de profunzime la care acţionează asupra celui consiliat şi a variabilităţii problemelor abordate.

       Sfătuirea sau consilierea reprezintă tehnica cea mai simplă de a sprijini o per-soană aflată în faţa unei probleme. Ea se centrează pe situaţia care agenerat probleme şi pe găsirea unor răspunsuri eficiente la aceste probleme. Este ceea ce se întâmplă între orice cadru didactic şi elevii săi, dacă primul este sincer preocupat de progresul şi dezvoltarea personalităţii celor încredinţaţi spre formare.

       Astfel se pot identifica diferite nivele de consiliere care se pot desfăşura în şcoală:

·       Un prim nivel este cel al sfatului  sprijinului continuu pe care orice profesor îl acordă elevilor, prin însăşi exercitarea profesiei didactice. Este aproape imposibil de imaginat o relaţie educativă de tipul celei existente între profesor şi elevii săi în afara acestei comunicări directe, continue.

·       Un al doilea nivel îl constituie consilierea şcolară-individuală sau de grup pe care o poate acorda orice cadru didactic care s-a format suplimentar (prin studii aprofundate sau cursuri de formare continuă şi practică) pentru asemenea activităţi.

·       Cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este cel desfăşurat de specialişti-psi-hologi, pedagogi, psihopedagogi, psihosociologi, fiind vorba de asistenţă calificată.

 Schema generală recomandată în orice activitate de consiliere este:

·       Definirea clară a problemei clientului

·       Elaborarea unor alternative posibile de soluţii

·       Alegerea unei alternative şi implementarea ei

          Un program de consiliere desfăşurat în şcoală trebuie să conţină următoarele elemente:

1.    Elevul să primească regulat şi periodic informaţiile care să-i permită să ia decizii bine documentate;

2.    Elevul să-şi dezvolte capacitatea de autoconducere şi de planificare;

3.    Elevul să fie asistat să-şi depăşească problemele de disconfort socialeducaţional;

4.    Elevul să beneficieze de un mediu de învăţare, de susţinere;

5.    Elevul să participe la un program organizat într-un cadru organizat;

6.    Rolurile din procesul orientare şi consiliere să fie evidente;

7.    Programul de consiliere şi orientare să producă dezvoltarea celor implicaţi;

8.    Programul să fie revăzut şi actualizat continuu.

 

          Informarea şi consilierea se pot desfăşura individual sau colectiv. În general, consilierea şi orientarea individuală se desfăşoară sub forma unor întâlniri directe în-tre consilier şi consiliat,fiind o îmbinare particulară a metodelor de cunoaştere şi in-formare. Relaţia este una de încredere reciprocă, de respect mutual, de disponibilitate reciprocă.

          Din cele mai vechi timpuri s-a constatat că personalitatea umană are o expresie grafică extrem de relevantă.Psihologia cognitivă a identificat rolul deosebit pe care îl are reprezentarea în cunoaşterea umană,ca o prefigurare a realităţii recomandând ca metodă de cunoaştere desenarea unor „hărţi mentale” (mental maping), o structurare grafică a informaţiei.

 

          Una dintre metodele cele mai eficiente în obiectivarea prin reprezentare a experienţei de viaţă este graficul vieţii mele.

 

          Pe un grafic bidimensional, se figurează pe axa verticală o scară valorică:foarte bine, bine, acceptabil (O), rău, foarte rău pentru a aprecia diferitele evenimente din viaţa personală şi pe axa orizontală se reprezintă scurgerea timpului-prin intervale de ani, (dacă subiectul are o experienţă de viaţă mai lungă ), sau câte un reper pentru fiecare an (dacă vârsta subiectului permite).

 

 

 

 

 

 

Graficul „vieţii mele”

 

 

 

F.bine

 

 

                                                                              x5

                                               x2

Bine

 

                       x1

                                                          x4

                                                                                                  x7

 

Neutru  0     1    2    3    4    5    6    7    8    9    10    11    12    13    14    15

 

 

 

 

Rău                                                                                  x6

                                                    x3

 

                                                                                                                     x8

 

F. rău

 

    Se exemplifică utilizarea metodei pentru următorul caz:

 

    Un elev a solicitat consiliere deoarece la 14 ani, în ajunul examenului de capac-itate se simte incapabil să facă faţă examenului care îl aşteaptă. Cu graficul în faţă, i se cere să îşi aducă aminte care este cea mai veche amintire a sa şi să o marcheze pe grafic,apreciind cum s-a simţit atunci: foarte bine, bine, acceptabil, sau rău, foarte rău. După o perioadă de câteva minute de reflexie, prima amintire pare a fi Crăciunul de la trei ani, când venirea lui Moş Crăciun i-a provocat o stare de emoţie deosebită. Deşi a primit cadouri multe, nu poate spune că a fost foarte bine, ci doar bine –x1 deoarece îşi aminteşte că atrăit şi un sentiment de frică, pe lângă bucuria momentului.Următorul moment din viaţă pe care şi-l aminteşte se situează între 4 şi 5 ani când locuia la ţară cu bunicii şi era fericit –x2. Între 6 şi 7 ani a trebuit să îşi părăsească bunicii pentru începera şcolii x3, moment total neplăcut în viaţa sa. Începând din clasa a II-a, s-a simţit tot mai bine, reuşind să aibă mulţi prieteni şi rezultate bune la şcoală –x4, x5. În clasa a V-a s-a acomodat mai greu cu noii colegi şi profesori şi mai mult decât atât a murit şi bunicul la care ţinea foarte mult x6. A reuşit să-şi revină puţin în anii următori-x7,dar acum se simte complet doborât x8.

     După marcarea acestor două evenimente pe cele două coordonate, se analizează graficul obţinut:

     O primă interpretare care se desprinde este aceea că viaţa este o succesiune de momente bune şi rele (imaginea de „deal-vale” a sufletului românesc evocat de L.Blaga). Acest lucru ne îndreptăţeşte să susţinem că după fiecare moment rău din viaţă vin vremuri mai bune. Important este să gândim pozitiv şi să acceptăm viaţa reală.

     O a doua concluzie importantă o constituie posibilitatea identificării perioadei în care a început de fapt declinul: în cazul de faţă, este vorba de intervalul x5-x8, când „linia vieţii” subiectului nostru s-a situat cu puţin peste limita acceptabilului. Deci, remedierea stării prezente trebuie să înceapă  cu o analiză profundă a perioadei între-gului gimnaziu şi nu doar acum, în preajma examenului.

     Desigur, odată identificată problema şi cauzele ei, intervenţiasoluţia ei prinde contur: recuperarea rapidă a golurilor din cunoştinţe în puţinul timp rămas până la examen, sau acceptarea unui posibil eşec anul acesta, cu angajarea în refacerea handicapului în anul şcolar care urmează, dacă timpul nu mai permite recuperarea.  

Categories: Publications, Training Format
Tags: Bullying-ului /Cyberbullying-ului

Leave A Comment

Your Comment
All comments are held for moderation.