Ariciul Puf și prima zi în Pădurea-Copilăriei

                Ariciul Puf și prima zi în Pădurea-Copilăriei
 

                                                                                                                      Prof.ed.timpurie Matei Diana

                                                                                                          Grad. Cu PP”Micul Print”nr.22,Brasov

Într-o pădure verde și luminoasă, trăia un arici mic pe nume Puf. Puf avea țepi moi și un suflet mare, dar… îi plăcea cel mai mult să stea acasă cu mama lui. Acolo era liniște, cald și sigur.

Într-o dimineață, mama i-a spus cu voce blândă:
– Puf, astăzi e o zi specială. Mergi pentru prima dată la Grupa Pădurea-Copilăriei. Acolo sunt alți pui de animale cu care te vei juca, vei învăța și vei descoperi lucruri minunate!

Dar Puf a făcut ochii mari:
– Dar dacă nu-mi place? Dacă nimeni nu se joacă cu mine? Dacă… dacă… mi-e dor de tine?

Mama l-a luat în brațe și i-a spus:
– E normal să-ți fie teamă, Puf. Și mie mi-ar fi, dacă aș merge într-un loc nou. Dar știi ce? Emoțiile trec atunci când le privim în ochi. Și eu voi fi aici, te aștept mereu cu îmbrățișarea mea.

La grupa din pădure, Puf a intrat încet. A stat mai întâi aproape de ușă. Nu vorbea, doar își mișca piciorușele încovrigate.

În colțul camerei, iepurașul Țup-Țup construia un turn din conuri. S-a uitat la Puf și i-a spus:
– Hei! Vrei să pui și tu unul?

Puf a clipit. Apoi, încet, a pus un con. Apoi încă unul. Și a zâmbit.

În pauza de gustare, ursulețul Mofturos l-a invitat la masă.
La cântecelul de rămas bun, bufnița-educatoare l-a lăudat:
– Bravo, Puf! Ai avut curaj să încerci lucruri noi!

Când mama a venit să-l ia, Puf i-a spus:
– Mi-a fost puțin frică… dar am pus un con, am cântat un pic și mi-am făcut un prieten.

Mama l-a îmbrățișat:
– Așa începe curajul, puiule. Cu pași mici, dar inimi mari.

Și de atunci, Puf mergea în fiecare zi la grupa lui din pădure, știind că emoțiile sunt doar nori care trec… iar soarele prieteniei iese întotdeauna.